Parte integrantă a străvechiului Sălaj, comuna Cizer a fost locuită încă din timpurile cele mai străvechi, ale căror începuturi se pierd în negura vremurilor. Codri falnici, pădurile şi fâneţele întinse cu premise încă de timpuriu înființării unor așezări omenești protejate de cadrul natural prielnic. O frumoasă legendă populară spune că pe vremuri îndepărtate într-o poiană, pe vatra veche a satului şi-a durat sălaş Ioan Cisar cu familia. Ulterior şi-au mai construit case aici și alte familii venite din părţile de câmpie ale Transilvaniei, de pe Crisuri, de unde provine şi numele de Crişan, unul din cele mai răspândite nume din sat. Pe măsură ce timpul trecea-spune în continuare legenda-sătucul creștea iar Ioa Cisar, ajuns la bătrâneţe, a murit, sătenii dând aşezării numele lui, Cisar.

Cert este că localitatea Cizer este foarte veche, probabil din epoca pietrei, presupunere ce este dată de faptul că, un cetăţean, Luput Aurel a găsit în această zonă un topor din piatră.
Din epoca bronzului (1700-900 i.e.n.) s-a descoperit întâmplător în locul numit „Rodina” un topor de bronz, expus în prezenţa la Muzeul de Istorie şi Artă din Zalău.
O hartă, care în prezent se află tot la muzeul din Zalău, indică aşezarea Boian, azi parte integrantă din satul Cizer, ca urmă dacică izolată. În susţinerea acesteia vine descoperirea făcută la numai câţiva kilometri spre nord-est, în localitatea Stirciu, s-a descoperit si cercetat o aşezare dacică.

În perioada stăpânirii romane, comuna Cizer a făcut parte din Dacia Liberă, graniţa Provinciei Dacia Romană, trecând pe culmea Munţilor Meses, unind cetatea Bologa de importantul Castru Roman.
În perioada migrației popoarelor barbare aceste locuri au constituit o poartă de trecere a acestora spre apus. Unele dintre acestea s-au aşezat şi pe aceste locuri, convietuind o perioadă de timp cu populaţia autohtonă, dacă.
Și tătarii au trecut peste aceste meleaguri, fapt ce este relatat într-o frumoasă legendă care spune că: Cizeranii nu s-au supus tătarilor şi atunci când „han-tătar” a cerut de nevastă pe cea mai frumoasă şi mai vitează fecioara, sătenii s-au împotrivit, iar acesta drept pedeapsă, a poruncit să sape o gropa adâncă în care să fie aruncaţi de vii toţi potrivnicii. La auzul acestei hotărâri bărbaţii şi feciori, adăpostiţi prin codrii, mânaţi de mânia provocată de obrăznicia lui „han-tătar”, au ieşit din codrii şi s-au luptat cu tătarii, învingându-i.

Mai spune legenda că „han-tătar” găsind o pereche de cizme frumoase, le-a încălţat şi fiindu-i prea mici, l-au strâns de picioare şi nu a putut să fugă. Astfel voinicii l-au prins şi l-au aruncat în propria groapă. De atunci se spune că locul acela se numeşte, de altfel şi astăzi „Groapa Tatarului”. Se presupune că şi toponimul „Osteana” ar data din această perioadă şi se atribuie vitezei fete, care a luptat împotriva tătarilor ca o adevărată „osteana”.
Astfel, localităţile de la izvoarele Crsanei au o vechime care se pierde în negura vremurilor. Atestarea lor documentară are loc multa mai târziu de la formare.

Referitor la localitatea Cizer, aflăm scris în „ Schiţa monografică a Salajului” din 1908, următoarele: „ Cizer este cel mai de frunte sat curat românesc, aşezat în marginea dinspre miazăzi a comitatului. Este una din cele mai vechi comune şi în scrierile vechi aflăm scris Cesar (1205)”.

Trebuie menţionat faptul că numele satului Cizer, ca şi astăzi, se rosteşte din anul 1508.
În anul 1715 acest sat este nelocuit, iar pe la anul 1720 exiatau 10 gospodării de iobagi, 8 familii zileri, în total 18, dintre care, 6 familii de maghiari, şi 12 de români. În anul 1720 populaţia este de 162 de suflete, 108 români şi 54 maghiari.

Sari la conținut